Ce spune PG despre reținerea lui Roman Statnîi, ex-procuror anticorupție


Procuratura Generală a venit cu mai multe detalii despre reținerea ex-procurorului anticorupție Roman Statnîi. Într-un comunicat remis presei se menționează că acesta a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit de ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reținerea sau arestarea ilegală” și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

 

Toate aceste acțiuni, potrivit probatoriului, au fost comise în privința co-proprietarilor rețelei de benzinării ”VENTO”, cărora, în coparticipare cu șeful său de atunci (actualul șef suspendat al Procuraturii Anticorupție), doi polițiști și alte persoane încă nestabilite, le-ar fi fabricat un dosar la comandă.

 

„Precizăm că, recent, frații Igor și Adrian Borș, co-proprietarii rețelei de benzinării ”VENTO”, au fost reabilitați în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă. În cursul zilei de astăzi, fostul procuror va fi pus sub învinuire, după care se va decide asupra măsurii preventive aplicabile.

Tot astăzi, Curtea de Apel Chișinău urmează să examineze contestația PCCOCS împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, oficiul Ciocana din 20 ianuarie curent, prin care demersul procurorului la aplicarea arestului în privința șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție a fost respins integral”, se arată în comunicat.

 

Urmărirea penală este în derulare, iar Procuratura va continua să aplice toate căile legale de repunere în drepturi a persoanelor care au fost pe nedrept urmărite penal și judecate, cu tragerea la răspundere a celor care au fabricat și gestionat dosare la comandă.





Sursă