Cel mai mare proiect de renovare a grădinițelor din Orhei, lansat de echipa Partidului „ȘOR”, este aproape de final


Un nou proiect de mare anvergură este realizat, la Orhei, la inițiativa echipei Partidului „ȘOR”. Grădinița-creșă „Curcubeu” nr. 12, din sectorul Lupoaica, este renovată integral. În prezent, la această instituție preșcolară, au loc ample lucrări de reparație, care sunt pe ultima sută de metri. Autoritățile municipale și raionale, dar și reprezentanții Partidului „ȘOR” susțin că grădinița modernizată își va deschide ușile pentru copii, în luna noiembrie.

Lucrările de renovare a grădiniței-creșă „Curcubeu” au început în iulie. Costul acestora se ridică la 24 de milioane de lei. Cei mai mulți bani, mai exact, 16 milioane de lei au fost alocați din bugetul de stat, ca urmare a amendamentelor depuse de către deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”. Consiliul raional Orhei a contribuit cu un milion de lei pentru procurarea mobilierului, iar restul sumei necesare pentru renovarea instituției preșcolare va fi acoperită de Primăria municipiului Orhei.

Emilia Știrbu, directorul grădiniței nr. 12 din Orhei, susține că acest proiect de amploare este unul demult așteptat.

„Reparația include absolut tot, atât în interior, cât și în exterior. A fost schimbat acoperișul. Instituția va fi dotată cu toate cele necesare. Pe zi ce trece se fac lucruri destul de frumoase. Calitatea lucrărilor este una deosebită. Odată cu redeschiderea grădiniței, copiii vor fi ca într-o poveste, unde se vor simți foarte bine”, a menționat Emilia Știrbu.

Primarul orașului Orhei, Pavel Verejanu, susține că se depun eforturi, astfel încât grădinița modernizată să-și deschidă cât mai curând ușile pentru copii.   

„Pentru a urgenta lucrările de renovare a grădiniței, au fost selectați doi agenți economici, care lucrează concomitent. Unul dintre aceștia este responsabil de lucrările de reparație din interior și exterior, iar celălalt se ocupă de amenajarea curții instituției preșcolare. În paralel, se desfășoară licitații în vederea procurării utilajului pentru bucătărie, a mobilierului și jucăriilor pentru copii. Termenul limită de încheiere a lucrărilor este planificat pentru 5 noiembrie, în cazul în care condițiile meteo nu ne vor da planurile peste cap”, a menționat edilul Pavel Verejanu.

La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a reiterat intenția administrației raionale de a investi toate resursele financiare în viitorul orașelor,  satelor și al copiilor. 

„Suntem martorii uneia dintre cele mai mari inaugurări a proiectelor de infrastructură. Această grădiniță este frecventată nu doar de către copiii din orașul Orhei, ci și din localitățile din imediata apropiere a municipiului. În cel mai scurt timp, ne vom putea mândri cu o altă grădiniță renovată capital. Orașul Orhei arată, în prezent, așa cum va arăta, pe viitor, orașele Republicii Moldova”, a menționat Dinu Țurcanu.

Deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a mers la fața locului ca să inspecteze modul în care se desfășoară lucrările de renovare capitală a grădiniței și a accentuat că implementarea acestui proiect a fost posibilă grație insistenței liderului formațiunii, Ilan Șor. 

„Copiii sunt viitorul nostru și trebuie să investim tot ce putem și ce avem. Pe teritoriul acestei grădinițe va fi construită o piscină și un teren de sport. Ne mândrim că toate amendamentele noastre nu sunt legate de geopolitică sau chestiuni inutile, ci au scopul de a aduce beneficii concrete. Un mare mulțumesc trebuie să-i spunem liderului nostru, Ilan Șor, la inițiativa căruia se desfășoară acest proiect. Nu cred că mai există vreo altă persoană care să investească atât de mult în copii, în educație”, a declarat deputatul Marina Tauber.

În context, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, susține că este mândru că echipa sa a reușit să implementeze un nou proiect de mare anvergură și dă asigurări că formațiunea sa va continua să investească în proiecte de educație.

„Copiii sunt viitorul țării și vom continua să investim în buna lor creștere. Vom crea condiții prielnice pentru dezvoltarea armonioasă a lor. De asemenea, vom continua investițiile în educație, care ne pot asigura un viitor prosper și sigur. Împreună facem lucruri mărețe. Fiți alături de noi!”, a menționat Ilan Șor.  

Grădinița-creșă „Curcubeu” nr12 din Orhei este frecventată de 340 de copii, dintre care unii sunt cu nevoi speciale. De asemenea, instituția preșcolară are peste 50 de angajați.

În municipiul Orhei, sunt, în total, șapte instituții preșcolare. Două dintre acestea au fost renovate integral până în 2021. Cea de-a treia – grădinița-creșă „Curcubeu”,  care este cel mai mare proiect de renovare a instituțiilor preșcolare din Orhei, va fi reparată capital până la sfârșitul acestui an. Toate instituțiile au fost modernizate la inițiativa liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor. Alte patru grădinițe au fost reparate parțial.





Sursă