Disinfo.MD: Presa afiliată socialiștilor – atac la indigo asupra viitorului șef CNA


Deși fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, în prezent președinte al PSRM, este pe cale de a pierde toate pârghiile prin care mai poate influența anumite procese în stat, acesta încă mai încearcă să se implice în formarea agendei publice.

La începutul săptămânii curente, presa afiliată socialiștilor s-a concentrat asupra ex-procurorului anticorupție Eugen Rurac. Despre acesta se vehiculează că ar urma să fie noul director al Centrului Național Anticorupție. Iar de aici și până la a zomba societatea cu privire la personalitatea lui Rurac au fost promovate câteva narațiuni în stil socialist, scrie Disinfo.MD.

Astfel, instituțiile de presă ale PSRM au publicat un articol tras la indigo în care se prezintă așa-numitele „păcate” ale candidatului Eugen Rurac. Socialiștii au trecut prin toată cariera acestuia, însă fără a prezenta documente. Aceștia fac trimitere la un raport secret care nu poate fi publicat și care i-a fost prezentat președintei Maia Sandu. Mai mult decât atât, presa afiliată scrie că promovarea lui Rurac se face sub influența lui Viorel Morari, care vă aducem aminte că nu are nicio funcție în stat la momentul actual.

Potrivit surselor Disinfo, denigarea lui Rurac are loc în contextul în care PSRM nu-și dorește schimbarea conducerii CNA. Acest lucru ar complica situația în care se află controversatul om de afaceri Veaceslav Platon ce are pe rol la CNA dosarele privind proprietățile sale. În acest context, iese la suprafață „colaborarea” și „suportul” pe care i-l acordă Igor Dodon fostului condamnat Platon.

Nu vom intra în detalii cu privire la relațiile dintre Dodon și Platon, doar aducem aminte că pe 2 Iulie 2021, pe bulevardul Moscova 4/4, lângă tomberoane, s-a parcat o Skoda cu plăcuțe de înmatriculare LAL 040, care aparține ex-președintelui R.Moldova, Igor Dodon.

Din automobil a coborât liderul PSRM Igor Dodon și s-a urcat într-un alt automobil, parcat la câțiva metri, în care era așteptat de Veaceslav Platon.

Printre platformele care au tirajat același articol se numără telegraf.md, todaymd, ntv.md și altele, toate făcând paret din grupul platformelor oficiale, dar și neoficiale ale lui Dodon.





Sursă