Facultatea de Jurnalism a USM: Voi, jurnaliștii, pe prima linie


În timpul pandemiei, toți cetățenii sunt îndemnați să stea acasă. Unii, se regăsesc și în aceste clipe la serviciu: medicii, casierii, vânzătorii, polițiștii, farmaciștii, inclusiv jurnaliștii.

Cu acest prilej, Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul USM a venit cu un mesaj de solidaritate pentru jurnaștii care luptă pe teren, își pun viața în pericol ca să informeze oamenii corect, la timp și interesant, transmite Știri.md.

„Astăzi, mai mult ca oricând, ei merită toată recunoștința și aplauzele noastre!”

„Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM, care a instruit – pe parcursul celor 40 de ani de la fondare – circa 30.000 de specialiști în domeniul comunicațional-mediatic, își exprimă sentimentul de gratitudine, admirație și respect pentru că, în aceste clipe de grea cumpănă pentru întreaga omenire:

VOI, jurnaliștii, sunteți pe prima linie, continuând să vă faceți meseria cu demnitate: să supravegheați, să analizați și să informați societatea corect, obiectiv și tranșant;

VOI, jurnaliștii, demonstrați voință, credință și curaj, aflându-vă „pe teren”, în iureșul evenimentelor, acolo unde puțini s-ar încumeta să pătrundă astăzi;

VOI, jurnaliștii, intrați seară de seară în casele noastre și ne aduceți cele mai noi știri privind evoluția lucrurilor în țară și peste hotarele ei;

VOI, jurnaliștii, ne transmiteți mesaje de încurajare și ne explicați cum trebuie să ne comportăm, ca să fim în siguranță;

VOI, jurnaliștii, ne aduceți câte o rază de speranță, atunci când ne dați vești despre pacienții vindecați, făcându-ne să gândim pozitiv și să avem încredere în ziua de mâine;

VOI, jurnaliștii, ne dați lecții de viață și ne motivați să nu fim indiferenți, dar să ne implicăm și să întindem o mână de ajutor celor care au nevoie de noi;

VOI, jurnaliștii, sunteți membri ai familiei Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Sat din Moldova, cu care noi, în prezent, ne mândrim cel mai mult!

În acest context, noi, cadrele științifico-didactice, personalul tehnic și studenții Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova, vă mulțumim pentru efortul și munca pe care o faceți în aceste condiții de grea încercare și dificultate prin care trece întreaga umanitate, pentru corectitudinea și profesionalismul de care dați dovadă, pentru grija pe care o aveți, dar și pentru respectul pe care îl purtați cetățenilor acestei țări, pentru care zi de zi vă expuneți la mari riscuri.

Pentru toate acestea, VOI, jurnaliștii – exponenți ai uneia dintre cele mai onorabile meserii – astăzi, mai mult decât oricând și decât oricine, meritați toată recunoștința și toate aplauzele noastre! VOI, jurnaliștii, astăzi meritați recunoștința și aplauzele întregii noastre societăți!

VOI, cei care faceți eternă clipa, veți rămâne în istoria jurnalismului autohton ca exemple de abnegație, dăruire și altruism – exemple, care vor ajunge în manualele de specialitate și care încă mult timp ne vor servi drept mostre în procesul de instruire a viitoarelor generații de studenți. 

VOI sunteți mândria acestei Facultăți, VOI sunteți mândria acestei Universități! Aplauzele noastre de admirație și susținere! Fiți tari și în continuare!

Dragi concetățeni, vă îndemnăm să susțineți jurnaliștii noștri, transmițând acest mesaj mai departe, împreună cu un gând bun și cu alese urări de sănătate pentru ei – oamenii care veghează realitatea și aduc știrile în casele dvs”, se arată în mesajul Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării.



Sursă