Franța impune platformelor de tip Netflix să investească în producții locale. Care este procentul minim – Capital


Franța impune platformelor de tip Netflix să investească în producții locale. Naționalismul francez se manifestă din nou, de data aceasta în domeniul distribuției de conținut on-line.

Autoritățile de la Paris au pornit o reformă generală a sectorului audiovizualului francez, care încearcă să echilibreze investiţiile între diferiţii participanţi şi să favorizeze finanţarea producţiilor locale şi europene.

Franța impune platformelor de tip Netflix să investească în producții locale. Ce oferă în schimb

Platformele specializate în distribuţia de conţinuturi online, precum Netflix, Amazon Prime şi Disney+, vor trebui să investească între 20% şi 25% din încasările lor din Franţa în producţii locale începând cu data de 1 iulie, potrivit unei legi publicate miercuri în Monitorul Oficial din această ţară, relatează EFE.

Acest decret impune platformelor străine aceleaşi reguli de producţie cinematografică din domeniul serviciilor audiovizuale cu sedii în Franţa, informează într-un comunicat ministrul francez al culturii, Roselyne Bachelot.

“Vor trebui să investească cel puţin 20% din veniturile realizate în Franţa pentru finanţarea de producţii cinematografice şi audiovizuale europene sau franceze”, subliniază ministrul francez.

Reforma generală a sectorului audiovizualului francez

Acest procent va creşte până la 25% pentru serviciile care propun filme ce au fost lansate în cinematografe în ultimele 12 luni.

În contrapartidă, guvernul francez a negociat cu platformele de streaming pentru ca ele să poată difuza filme lansate recent, în condiţiile în care, până în prezent, platformele online trebuiau să aştepte 36 de luni de la premiera unui film în cinematograf.

Decretul face parte dintr-o reformă generală a sectorului audiovizualului francez, care încearcă să echilibreze investiţiile între diferiţii participanţi şi să favorizeze finanţarea producţiilor locale şi europene.

În octombrie 2020, atunci când a anunţat această măsură, ministrul Bachelot a comparat-o cu legea privind vânzarea de cărţi din 1981, când, pentru a proteja micii librari de expansiunea marilor lanţuri de supermarketuri, a fixat un preţ unic pentru întreaga ţară cu o posibilitate de discount de maximum 5%.



Sursă