Moarte învăluită în mister. Chiriaș găsit fără suflare într-un apartament din Chișinău


Cadavrul unui tânăr a fost găsit zăcând într-un apartament pe care îl închiria. Descoperirea macabră a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08:00, pe strada Studenților, din sectorul Rîșcani al capitalei.

Potrivit poliției, este vorba despre un tânăr în vârstă de 33 de ani. Preliminar, medicul-legist care a venit la fața locului nu a depistat urme de moarte violentă pe suprafața cadavrului.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz, iar cadavrul urmează a fi supus unor expertize de laborator pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele în  care a survenit decesul acestuia.





Sursă