Natalia Gavrilița: Vrem de la Gazprom un preț corespunzător veniturilor populației


Premierul Natalia Gavrilița spune că deși Republica Moldova a început procesul de achiziție a gazelor naturale din surse alternative, nu renunță la negocierea unui nou contract cu Gazprom. Prim-ministrul spune că semnarea unui contract avantajos cu concernul rus pentru un an de zile, ar fi o soluție potrivită pentru Republica Moldova, care ar permite autorităților să eșaloneze povara financiară pentru cetățeni pentru o perioadă de 12 luni. Mai mult, premierul spune că procurarea gazelor naturale din surse alternative, presupune achitarea prețului integral, atât pentru cetățenii din dreapta Nistrului, cât și pentru cei din regiunea transnistreană, notează IPN.

Premierul Natalia Gavrilița dă de înțeles că în condițiile în care, stânga Nistrului nu achita prețul gazelor naturale, aprovizionarea regiunii din surse alternative este pusă sub semnul întrebării. Din acest motiv, Chișinăul insistă pe ideea prelungirii vechiului contract cu Gazprom, în baza vechii formule de calcul. Premierul evită să spună care este prețul asupra căruia insistă negociatorii moldoveni în discuțiile cu reprezentanții Gazprom, însă menționează că este un preț „rezonabil”.

„Problema este efectuarea plății pentru aceste gaze de către regiunea transnistreană. Când se cumpără de pe piață, prețul este mai mare și plata este în avans sau se fac anumite înțelegeri în privința modalității de plată, întrebarea este dacă există capacitate de plată pentru consumul din stânga Nistrului? Ne dorim un contract pe termen lung cu Gazprom, un contract care ar fi în beneficiul cetățenilor, atât de pe malul drept, cât și malul stâng. Contractul pe un an ne-ar permite eșalonarea plăților pe întregul an, ca să nu avem un preț exagerat în lunile de iarnă. Pentru Republica Moldova ar presupune un preț mai mic față de țările europene, corespunzător veniturilor populației ”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Prim-ministrul spune că, în sfârșit, Republica Moldova dispune de infrastructura necesară care permite achiziționarea gazului din mai multe surse. Pe parcursul lunii octombrie, țara noastră a primit volume modeste de gaze naturale din partea Ucrainei și României, cantități care au permis menținerea presiunii în rețea.

„Nu este o problemă de acces, acum putem accesa gaze naturale prin 4 puncte de intrare atât din România, cât și din Ucraina și din sud prin revers, dar avem o anomalie pe piața internațională, cu un preț foarte înalt. Nu este o problemă când e vorba de accesarea gazelor naturale, ci la ce preț le putem accesa. Gazoductul Iași-Chișinău este funcțional, noi am primit o cantitate de gaze naturale prin acest gazoduct pe perioada acestei luni, este vorba despre o cantitate mică, de echilibrare a presiunii în rețea. Capacitatea gazoductului nu permite asigurarea întregului teritoriu al țării pe timp de iarnă. Ucraina ne-a oferit 15 milioane de metri cubi pe datorie, suma o vom achita mai târziu, când prețurile vor fi accesibile”, a mai spus Gavrilița.

În urma instituirii stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a obținut prerogativa de a acorda din bugetul de stat suma de 1,7 miliarde de lei companiei de stat Energocom pentru a demara procesul de achiziție a gazului din surse alternative. Astfel, Energocom a semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale cu compania poloneză PGNiG.





Sursă