ONU cere echitate în accesul la vaccinuri anti-COVID. Comunitățile internaţionale se întorc la unitate


Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate o rezoluţie prin care se cere echitate în accesul la vaccinuri anti-COVID, reflectând o anumită revenire la unitate a comunităţii internaţionale, explică anumiți diplomați, conform afp.com

De asemenea, rezoluţia, a doua într-un an adoptată de Consiliul de Securitate cu privire la pandemie, solicită solidaritate şi încetarea focului în întreaga lume pentru a combate mai eficient virusul şi a efectua vaccinări.

Cu toţii ne confruntăm cu aceeaşi ameninţare

Rezoluţia, elaborată de Regatul Unit, a fost susţinută de toţi cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, arată sursa menționată.

„Cu toţii ne confruntăm cu aceeaşi ameninţare, aceeaşi pandemie şi cooperarea internaţională şi acţiunea multilaterală sunt necesare. Această rezoluţie poate fi un pas în direcţia corectă”, a transmis un diplomat.

După aproape o săptămână de negocieri, această rezoluţie reprezintă o întoarcere a comunităţii internaţionale către o unitate de multe ori slăbită de la izbucnirea pandemiei, acum un an.

Deşi există încă subiecte complicate, originea virusului, problema transparenţei, „astăzi, mai ales din cauza schimbărilor survenite în Statele Unite, acest subiect nu este la fel de controversat pe cât a fost primăvara trecută”, notează un diplomat, explicând că „vom vedea” cât va dura această unitate.

Rezoluţia aprobată recent „subliniază nevoia urgentă de solidaritate, echitate şi eficienţă şi cere donarea de doze de vaccin de către economiile dezvoltate şi toţi cei care sunt în măsură să facă acest lucru către ţările cu venituri mici şi medii sau care au nevoie (…) pentru un acces echitabil la produse de sănătate împotriva COVID-19”.



Sursă