Pavel Filip: Am decis să intrăm la guvernare pentru a asigura o contrabalanță socialiștilor


Într-un interviu pentru PS News, președintele Partidului Democrat din R. Moldova, Pavel Filip, a explicat motivele pentru care a insistat pe anumite portofolii în Guvernul Chicu. Potrivit liderului democrat, partidul a decis să-și asume anumite domenii, pentru a asigura o contrabalanță pentru socialiști. 

„În primul rând, noi am intrat la guvernare într-o perioadă complicată pentru Republica Moldova, o perioadă de criză, pentru a ne implica și a ajuta în gestionarea acesteia, în contextul pandemiei de COVID-19. Totodată, am decis să ne asumăm anumite domenii de responsabilitate pentru a asigura un echilibru – o contrabalanță, dacă doriți -, pentru socialiști, cărora anul trecut blocul ACUM le cedase mare parte din putere”, a declarat Filip. 

De asemenea, Filip a explicat care a fost motivul pentru care PDM a optat să intre la guvernare alături de PSRM.

„Am fost și suntem conștienți că noi și PSRM suntem foarte diferiți ca ideologie și viziuni, dar, revenind la guvernare, nu ne-am propus să-i ”reeducăm” pe cei din PSRM. Ei au viziunile lor, noi suntem partid pro-european, optăm pentru relații de suflet și de prietenie cu România, de exemplu, pentru noi e importantă independența țării și integritatea teritorială. Acum noi ne concentrăm pe domeniile pe care le-am preluat și cred că ne reușește destul de bine: în perioadă de pandemie, ministerul Educației a asigurat procesul de studii online, avem un dialog constructiv cu Uniunea Europeană și țările partenere, se lucrează la un set de măsuri economice pentru revenirea economiei după impactul COVID-19. Această coaliție noi o numim mai degrabă ”coabitare”, pentru că și unii, și alții suntem conștienți de diferențele dintre noi. Dar am revenit la guvernare pentru a ajuta oamenii prin fapte concrete, nu prin declarații”, a mai declarat Filip. 

Președintele PDM a atras atenția că în multe acțiuni de pe scena politică din Republica Moldova se vede influența omului de afaceri Vladimir Plahotniuc. „Văd în multe acțiuni de pe scena politică de la noi ”semnătura” domnului și intuiesc că acum, în ciuda celor declarate anterior, se ocupă de politică mult mai intens și mai cu interes ca înainte”, spune Pavel Filip.

Nu în ultimul rând, președintele PDM a ținut să precizeze că, indiferent de partidele care sunt la guvernare la Chișinău și București, relația dintre cele două țări „este o relație de suflet, o relație istorică, o relație frățească”.

„Referitor la declarațiile premierului Chicu, le-am discutat și în coaliție. Dl prim-ministru a spus că regretă că declarațiile sale au fost interpretate greșit. Oricum, noi considerăm că indiferent de preferințele politice pe care le au, oamenii de stat nu coboară la un astfel de limbaj și la un astfel de nivel de acuzații”, spune Pavel Filip.





Sursă