Proiectul de anulare a imunității parlamentare nu corespunde așteptărilor, deputat


Proiectul Partidului Acțiune și Solidaritate nu rezolvă problema legată de anularea imunității deputaților în raport cu aspectele ce nu ține de munca acestora în Parlament – a comentat deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, după avizul pozitiv dat de Curtea Constituțională pentru modificarea Articolului 70 din Constituție, transmite IPN.

„Principala deosebire între proiectul nostru și proiectul PAS, care poate fi denumit o variantă prescurtată a proiectului Partidului Șor, este că proiectul nostru conținea anularea deplină și necondiționată a imunității deputatului ca atare, excluderea acestei norme de drept din Constituție. Deoarece apărarea deputatului în declarațiile sale politice este prevăzută și în alte acte legislative, care nu au nevoie de noțiunea de imunitate. Proiectul PAS conține însă numai simplificarea procedurilor în privința unor crime. Nu este clar cum va fi cu crimele în privința cetățenilor, violență, omoruri, activitate economică ilegală, alte numeroase tipuri de crime care se conțin în Codul Penal”, a declarat Denis Ulanov la un briefing de presă.

„Imunitatea parlamentară demult și-a pierdut  sensul pe care l-a avut cu multe secole în urmă, când a fost inventată. Imunitatea trebuie separată în două: imunitatea declarațiilor politice, a activității politice a deputaților și (doi) imunitatea față de anchetarea penală pentru acțiuni care nu au legătură cu activitatea politică”, a sugerat Denis Ulanov.

Parlamentarul a menționat că idea anulării imunității parlamentare este rezultatul unei inițiative legislative a Partidului „Șor”. „În august 2019, noi am înregistrat proiectul care prevedea o abordare mult mai serioasă față de această chestiune, o abordare globală, totală, ținând cont de situația care se crease, de așteptările societății față de deputați, de percepția și opinia foarte negativă a poporului față de deputați. Era necesar să obținem 37 de semnături ale deputaților pentru ca proiectul să ajungă în Curtea Constituțională pentru avizare. Am reușit să adunăm atunci 24 de semnături. Spre surprinderea noastră, blocul ACUM, care se constituia din fracțiunile PAS și Platforma DA, de asemenea, fracțiunea Partidului Socialiștilor, nu au semnat proiectul nostru. Mai mult, din câte îmi amintesc, am fost supus și criticii, cum că manipulăm opinia publică, că facem asta în scopuri politice”, a remarcat deputatul.

„Proiectul nostru a stat doi ani, nefiind susținut. Proiectul PAS a trecut toate procedurile în mai puțin de trei luni și practic se află în pragul votării în Parlament. În acești doi ani, au fost multe reprezentații legate de imunitatea deputaților. Și tuturor demult le este clar că nimeni niciodată nu ascultă partea legală a chestiunii cu care vine procurorul general și niciodată nu ascultă deputatul după care vine. Pentru că ridicarea imunității a fost, este și va rămâne pentru totdeauna în Parlamentul Republicii Moldova un act politic, un act de execuție, de care forțele politice se folosesc la maximum”, a specificat deputatul.

„Poziția partidului Șor pe proiectul care a fost examinat astăzi de Curtea Constituțională este că acest proiect nu corespunde ideii care demult este discutată – anularea imunității deputaților. Chemăm Partidul Acțiune și Solidaritate să revadă proiectul înainte ca acesta să intre la vot în Parlament, să efectueze anularea la maximum a imunității, în sensul ca deputatul să nu fie urmărit pentru activitate politică. Numai atunci un proiect ca anularea imunității deputaților va îndreptăți așteptările societății și va arăta cu mult mai serios și temeinic decât proiectul pe care astăzi partidul PAS îl propune spre examinare în Parlament”, a concluzionat Denis Ulanov.





Sursă