Sanofi va produce peste 100 de milioane de doze din vaccinul Pfizer/BioNTech


Sanofi va produce anul acesta peste 100 de milioane de doze din vaccinul anti-COVID realizat de Pfizer/BioNTech, transmite  directorul general al Sanofi, Paul Hudson, într-un interviu publicat marţi, 26 ianuarie, de ziarul Le Figaro, conform reuters.com

Sanofi şi partenerul său britanic, GlaxoSmithKline, au amânat pentru sfârşitul acestui an lansarea vaccinului lor anti-COVID-19, după ce la testele clinice rezultatele acestui vaccin candidat nu au fost mulţumitoare.

Sanofi a decis să abordeze Pfizer

Prin urmare, compania franceză a decis să abordeze Pfizer „pentru a fi utilă chiar de acum”, a spus Paul Hudson, confirmând că a ajuns la un acord cu compania farmaceutică americană.

Pfizer/BioNTech a anunţat luna aceasta că diminuează temporar cantitatea de vaccin livrată statelor UE, din cauza unor procese tehnice interne desfăşurate pentru creşterea capacităţii de producţie, numărul dozelor livrate scăzând aproximativ la jumătate în cazul unor ţări.

Vaccinurile sunt eficiente și împotriva noii tulpini de COVID

Potrivit președintelui Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca sunt eficiente şi împotriva tulpinii din Marea Britanie.

Totodată, acesta a mai menționat că această eficiență a reprezntat un motiv principal pentru accelerarea campaniei de vaccinare, dar și creșterea numărului de persoane vaccinate zilnic.

De asemenea, coordonatorul Campaniei de vaccinare anti-covid, a mai precizat că tot din acest motiv s-a devansat și etapa a doua de vaccinare, începând cu data de 15 ianuarie, în loc de luna februarie.

În ceea ce privește persoanele vaccinate cu vaccinul produs de Pfizer, acestea sunt și ele protejate față de noua tulpină de COVID.

„Da, la acest moment, datele sunt cât se poate de bune, şi anume eficacitatea acestor vaccinuri este păstrată şi pentru tulpina din Marea Britanie şi care, din păcate, vedem că este emergentă şi în România. Ca atare, a fost un motiv pentru care noi ne-am dorit accelerarea campaniei de vaccinare şi creşterea numărului de persoane vaccinate zilnic, tocmai pentru a asigura protejarea unui număr cât mai mare de persoane într-un interval mai scurt de timp.

A fost şi motivul pentru care am decis devansarea etapei a doua, începând cu data de 15 ianuarie. După cum ştiţi, ea era prevăzută la începutul lunii februarie”, a spus Valeriu Gherghiță în cadrul unei conferinţe de presă.



Sursă