Spania este în stare de alertă! S-a confirmat primul caz de infectare cu noua tulpină Omicron – Capital


Spania este în stare de alertă! Cea mai proastă veste a venit chiar acum. S-a confirmat

Un prim caz al variantei Omicron a coronavirusului, care se răspândeşte în întreaga lume şi provoacă un val de panică, a fost depistat în Spania, a anunţat luni un spital din Madrid, citat de France Presse.

„Secţia de microbiologie a Spitalului Gregorio Maranon din Madrid anunţă prima confirmare a variantei Omicron în Spania”, a transmis această instituţie publică de sănătate pe Twitter, adăugând că este vorba despre „un călător ce a venit din Africa de Sud„.

Autorităţile sanitare din regiunea Madrid au declarat într-un comunicat că bărbatul, în vârstă de 51 de ani, s-a întors duminică în Spania din Africa de Sud şi prezenta simptome uşoare.

Guvernul spaniol urmează să decidă marţi, într-o şedinţă a cabinetului, suspendarea zborurilor provenind din sudul Africii.

În aşteptarea adoptării oficiale a acestei măsuri, pasagerii din ţările acestei regiuni, dintre care Africa de Sud, Zimbabwe, Namibia sau Mozambic, trebuie să respecte o carantină de zece zile.

Organizația Mondială a Sănătății spune că varianta Omicron este „un risc foarte ridicat” la nivel mondial

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat public ultimele informații descoperite despre noua tulpină a coronavirusului, descoperită recent în Africa de Sud. Potrivit specialiștilor, noua variantă, denumită Omicron, prezintă „un risc foarte ridicat” de răspândire la nivel global. Avertismentul OMS a fost făcut luni.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a explicat că noua tulpină Covid-19, de proveniență africană, stârnește numeroase incertitudini legate de cât de periculoasă ar putea fi această nouă variantă pentru organismul uman, dar și cât de molipsitoare ar putea fi, potrivit France Presse.

De la descoperirea sa până în momentul actual, tulpina Omicron nu a cauzat nicio pierdere umană.

„Până în prezent, nu a fost raportat niciun deces asociat variantei Omicron”, subliniază OMS într-un document tehnic publicat luni.

OMS recomandă autorităților sanitare din întreaga lume implementarea unor restricții noi pentru împiedicarea răspândirii noii tulpini Covid-19.



Sursă