8.9 C
Chișinău
joi, septembrie 23, 2021
Домой Externe Vești bune la granița cu România. Serbia, la un pas să intre...

Vești bune la granița cu România. Serbia, la un pas să intre în Uniunea Europeană! A avansat procesul de integrare europeană – Capital


La încheierea mandatului, șeful Delegației Uniunii Europene la Belgrad, Sem Fabrizi, a declarat că în ultimul an și jumătate Serbia nu a deschis niciun capitol din cadrul negocierilor de aderare la UE din cauza pandemiei de coronavirus și din cauza modificării metodologiei de aderare, dar a adăugat că este convins că până la sfârșitul anului Serbia va avansa în procesul de integrare europeană.

Mesajul Uniunii Europene

„În iunie, la conferința interguvernamentală UE-Serbia s-a transmis un mesaj pozitiv – reformele au început, Serbia și-a intensificat dinamica reformelor și va deschide noi capitole până la sfârșitul anului. Este o posibilitate pe care trebuie să ne concentrăm. Sunt convins că până la sfârșitul anului Serbia va avansa” – a declarat Fabrizi, adăugând că instaurarea statului de drept, reforma justiției, libertatea presei și lupta contra criminalității organizate și corupției sunt în continuare prioritare.

Serbia ar putea să intre relativ rapid în UE

„Noua metodologie de extindere oferă posibilitatea ca procesul să fie accelerat și facilitat, deoarece progresul este mai ușor de monitorizat” – a declarat Fabrizi, reiterând că dialogul cu Pristina rămâne un element esențial pentru aderarea la UE.

„Dialogul este un element esențial pentru stabilitatea regiunii și aderarea Serbiei la UE. Există un mare interes ca dialogul să reușească, iar UE face totul în acest sens” – a declarat Fabrizi. „Procesul de aderare la UE permite ca Bruxelles-ul să monitorizeze întregul spațiu al Balcanilor de Vest și ca totul să respecte standardele europene” – a declarat Fabrizi, care îi va preda mandatul de șef al Delegației UE în Serbia lui Emanuele Giaufret.

Sursa foto: Dreamstime



Sursă